AMIKids

Educatie   Bacau   11 vizualizări Referinţă: 945

Locatie: Bacau


Acum, după câțiva ani în care experiența și-a pus amprenta în echipa noastră, putem spune că Istoria AMIKids se vede atât în atitudinea copiilor a căror educatori am fost, cât și în aprecierea primită de la părinții acestora.

Misiunea AMIKids

Creăm situații și contexte pe care le oferim ca experiențe în învățare tuturor celor care intră în contact cu noi, și anume:

COPIILOR le permitem să ne pună întrebări, să fie curioși sau să se retragă atunci când simt nevoia, pentru ca ei să trăiască emoția fiecărei stări care a fost determinată de o decizie luată conștient;

PĂRINȚILOR îi provocăm să vadă prin ochii propriului copil;

ECHIPEI AMIKids acceptăm provocarile colegilor, ale copiilor și ale părinților conștietizând că experimentarea lor înseamnă creșterea valorii noastre.

Situații, Contexte, Experiențe + Părinți & Echipa AMIKids = Copil conștient de sine



Rezultatele spre care se îndreaptă AMIKids

A învăța să trăiesc ca om A învăța să trăiesc împreună A învăța să fac A învăța să știu



Țintele AMIKids:

T1 > Susținem actul de învățare ca fiind o investiție în valoarea umană;

T2 > Creștem valoarea profesională a echipei AMIKIds;

T3 > Creăm relația cu copilul/copiii și cu părinții/tutorii acestora;

T4 > Asigurăm calitatea serviciilor educaționale;

T5 > Asigurăm buget de timp și buget financiar investindu-le în creșterea valorii umane și în baza materială.



Preambul text original preluat din Repere Fundamentale în învațarea timpurie și dezvoltarea copilului de la naștere până la 7 ani RFDIT

80% din arhitectura cerebrală a individului se dezvoltă în perioada prenatală. 60% din structurile mentale ale unui adult se formează în primii trei ani de viață și din acestea 50% înainte de naștere. Copilul se naște cu 100 miliarde de celule nervoase, între 1/4 și 1/5 din celulele nervoase ale creierul unui adult și petrece primii trei ani din viață adăugând celule gliale pentru a sprijini și hrăni acești neuroni. În primul an de viață are loc o explozie sinaptică ce este susținută de interacțiunile cu cei care îl îngrjiesc. Neuronii sunt capabili să formeze mii de interconexiuni între ei sub forma dendritelor și axonilor care se extind și în alte regiuni ale creierului. La 6 ani copilul are douã treimi din creierul unui adult și are de 5-7 ori mai multe conexiuni între neuroni decât creierul unui copil de 18 luni sau al unui adult. Creierul unui copil de 6-7 ani are o imensă capacitate de a realiza mii și mii de conexiuni dendritice între neuroni. Acest potențial de dezvoltare se finalizează în jurul vârstei de 10-11 ani, când copilul pierde cam 80% din acest volum de conexiuni neuronale. Ceea ce nu dezvoltăm sau nu utilizăm, pierdem ca și capacitate. O enzimă este eliberată în creier și dizolvă toate căile neuronale slab mielinizate.

RFIDT reprezintă o resursă, un document care informează educatorii, părinții și, în general, toți adulții (care participă la creșterea, îngrijirea, dezvoltarea și educația copiilor) asupra așteptărilor pe care le pot avea față de aceștia în perioada copilăriei. Ele reflectă finalitățile acțiunilor noastre, ne orientează și ne ajută să ne adaptăm practicile în acord cu specificul dezvoltării în această perioadă a vieții, având în vedere în mod holist toate domeniile dezvoltării copilului.

Domeniile de dezvoltare AMIKids:

Dezvoltarea fizică, sănătatea și igiena personală;

Dezvoltarea socio emoțională;

Capacități și atitudini în învățare;

Dezvoltarea limbajului, a comunicării și premisele citirii și scrierii;

Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii.

Alte detalii

Adresa
Strada Vasile Alecsandri